Obiective de investitii finalizate - decembrie 2018

Cadrul legislativ

ORDONANțA GUVERNULUI nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții "C.N.I." - S.A., cu modificãrile și completãrile ulterioare

Prezentarea generalã a programului

Compania Naționalã de Investiții CNI S.A. este persoanã juridicã românã, care se organizeazã și funcționeazã ca societate comercialã pe acțiuni potrivit  Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții, aprobatã cu modificãri și completãri prin Legea nr. 117/2002 cu modificãrile și completãrile ulterioare, a actului constitutiv propriu și a Legii nr. 31/1990 privind societãțile comerciale, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare.

CNI S.A. are ca principal obiect de activitate executarea programelor de interes public sau social în domeniul construcțiilor, aprobate de cãtre Ministerul Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice.

Prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, reglementat de Anexa 3 a Ordonanței Guvernului nr 25/200, cu modificãrile și completãrile ulterioare, se urmãrește realizarea de investiții menite sã asigure dezvoltarea economicã și socialã a țãrii prin crearea de noi locuri de muncã, dezvoltarea economiei pe plan local și îmbunãtãțirea condițiilor de viațã a cetãțenilor.

În implementarea obiectivelor de investiții se au în vedere solicitãrile primite de la autoritãțile publice locale și de la alți potențiali beneficiari în vederea corelãrii acestor investiții cu necesitãțile din teritoriu.

Principalele domenii în care CNI S.A. implementeazã investiții:

  • Sport de masã sau de performanțã (subprogramele sãli de sport, bazine de înot și complexuri sportive, patinoare)
  • Culturã și învãțãmânt (subprogramele așezãminte culturale, instituții de învãțãmânt superior de stat, sãli de cinema)
  • Social (subprogramele unitãți sanitare în mediul urban, lucrãri în primã urgențã)
  • Justiție (obiectivele realizate în baza celor douã memorandumuri încheiate între Ministerul Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice, Ministerul Public și Ministerul Justiției, respectiv Serviciul Român de Informații)

Finanțarea programului

Sursele de finanțare pentru realizarea de cãtre C.N.I. a Programului național de construcții de interes public sau social se pot constitui din:

  • bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice, în limita fondurilor aprobate anual cu aceastã destinație;
  • bugetul local al unitãților administrativ-teritoriale beneficiare;
  • fonduri rambursabile contractate sau garantate în condițiile Ordonanței de urgențã a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri și completãri prin Legea nr. 109/2008, cu modificãrile ulterioare;
  • veniturile proprii ale beneficiarilor instituții publice finanțate integral din venituri proprii;
  • venituri proprii constituite potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificãrile ulterioare;
  • donații și sponsorizãri ale persoanelor fizice sau juridice, române sau strãine;
  • alte surse legal constituite.

Pentru Subprogramul "Lucrãri în primã urgențã" finanțarea se realizeazã din venituri proprii ale Ministerului Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice, constituite potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificãrile ulterioare, de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu aceastã destinație în bugetul Ministerului Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice, precum și din alte surse de finanțare legal constituite.

În anul 2015, bugetul alocat de cãtre MDRAP pentru programele C.N.I. este de 695,75 milioane lei.

Beneficiarii programului

Beneficiarii programului sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, precum și autoritãțile administrației publice locale și alte instituții publice, inclusiv persoane fizice și juridice, în cazul Subprogramului "Lucrãri în primã urgențã".

Documente necesare înscrierii în program.

Prezentarea subprogramelor

Subprogramul "Sãli de sport"

Scopul programului este construirea de noi sãli de sport pe lângã instituțiile de învãțãmânt de toate gradele, la orase și la sate, în vederea asigurãrii cadrului de desfãșurare a activitãților sportive în conditii optime de confort și siguranțã.

În cadrul acestui program existã obiective care se realizeazã pe baza proiectelor pilot dar nu numai precum și obiective care vizeazã reabilitarea și modernizarea sãlilor de sport deja existente pe raza localitãților respective. Proiectele pilot la acest moment se referã la 3 tipuri de sãli de sport:

  • salã de educație fizicã
  • sãli de sport școlare cu o capacitate de 100 de locuri pentru spectatori
  • sãli de sport cu o capacitate de 180 de locuri pentru spectatori

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Salã Polivalentã Craiova

Subprogramul "Complexuri sportive"

Prin acest program se urmãrește construirea de noi complexuri sportive, finalizarea structurilor începute precum și reabilitarea celor existente cu rol în asigurarea infrastruturii necesare organizãrii de competiții sportive de amploare (cupe și campionate europene, evenimente FIFA etc.), competiții și evenimente care ar aduce un plus de valoare țãrii noastre atât din punct de vedere economic cât și turistic.

Tot prin cadrul acestui subprogram urmeazã a fi realizate arenele sportive necesare derulãrii la București a Euro 2020.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Subprogramul "Bazine de înot"

Obiectivul programului este construcția de bazine de înot, finalizarea structurilor începute și rebilitarea bazinelor de înot existente în vederea dezvoltãrii infrastructurii sportive de acest gen care sã permitã dezvoltarea acestei discipline sportive la nivel național. Este cunoscut faptul cã la momentul actual existã situații în care din lipsa unei infrastructuri adecvate exista sportivi de perfoarmnțã care se antreneazã fie în piscine private de dimensiuni reduse fie pe saltele, așa cum este cazul disciplinei de sãrituri.

În cadrul subprogramului sunt promovate 3 tipuri de bazine tip bazine olimpice, bazine de polo sau bazine didactic-școlare (dedicate în special uzului didactic la nivel local, pe langã unitãțile de învãțãmânt) dar și reabilitarea și modernizarea de bazine de înot deja existente sau construcția de complexuri olimpice de natație cum este cazul celui de la Otopeni, jud. Ilfov.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Bazin de înot Steaua

Subprogramul "Patinoare artificiale"

Obiectivul programului este construirea de patinoare artificiale noi, finalizarea structurilor începute și reabilitarea patinoarelor artificiale existente. În cadrul acestui subprogram pot fi promovate patinoare artificiale pentru competiții internaționale, cu caracter multifuncțional , patinoare artificiale pentru competiții interne/internaționale sau patinoare artificiale didactic-scolare și de agrement. De asemenea se pot reabilita stucturi deja existente.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Subprogramul "Așezãminte culturale"

Scopul programului este creșterea calitãții vieții culturale în mediul mic urban prin extinderea și susținerea infrastructurii culturale existente și prin diversificarea ofertei culturale. De asemenea se urmãrește întãrirea rolului așezãmintelor culturale și transformarea acestora în centre comunitare de acces la informație și culturã și de coeziune socialã, diversificarea ofertei culturale, creșterea gradului de acces și de participare a populației rurale la viața culturalã.

În cadrul acestui program se reabiliteazã, modernizeazã și doteazã centre culturale existente la nivelul autoritãților locale atât din mediul rural cât și din mediul urban. Totodatã se realizeazã și construcții noi menite sã deserveascã comunitãțile locale ca loc de desfãșurare a manifestãrilor artistice culturale la nivel local (exemple fiind centrele multifuncționale pentru tineri aflate în acest moment în implementare).

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Subprogramul "Unitãți sanitare din mediul urban"

Scopul programului este sprijinirea sistemului sanitar românesc prin modernizarea și reabilitarea unitãților sanitare existente în mediul urban, fapt ce ar conduce la crearea de noi locuri de muncã precum și favorizarea pãstrãrii medicilor în țarã. De asemenea, se are în vedere îmbunãtãțirea condițiilor de spitalizare, în special în provincie, în spitalele județene asigurând accesul pacienților în unitãți sanitare care sã respecte normele de igienã și sã fie conforme standardelor.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Spital Abrud

Subprogramul "Lucrãri în primã urgențã"

Programul are ca scop executarea de lucrãri în scopul prevenirii și atenuãrii efectelor riscurilor naturale cauzate de cutremure de pãmânt, inundații, alunecãri de teren, tasãri și/sau prãbușiri de teren.

Principalele lucrãri executate în cadrul acestui subprogram vizeazã reabilitarea infrastructurii rutiere (drumuri, podețe etc.) în special în cazul obiectivelor afectate de fenomene meteorologice deosebite precum inundațiile dar și consolidarea unor clãdiri sau obeictive de importanțã afectate de cutremure sau alunecãri de teren (amintim aici biserci, unitãți de învãțãmânt, diguri, ziduri de sprijin etc.).

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale, inclusiv persoane fizice și juridice.

Subprogramul "Instituții de învãțãmânt superior de stat"

În cadrul acestui subprogram se consolideazã, reabiliteazã sau modernizeazã sedii ale unor instituții de învãțãmânt superior de stat sau se construiesc obiective care sã deserveascã unitãți de învãțãmânt superior de stat cu scopul susținerii sistemului educațional. Tot prin cadrul acestui subprogram se realizeazã și cãmine studențești în peste 30 de centre universitare, având în vedere lipsa de spații de cazare destinate studenților în cadrul campusurilor studențești.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Subprogramul "Sãli de cinema"

În cadrul acestui subprogram se realizeazã reabilitarea și modernizarea sãlilor de cinema cu scopul revitalizãrii acestora, creând astfel posibilitatea accesului la culturã în mod facil, în special în orașe în care posibilitãțile de petrecere a timpului liber sunt reduse. Astfel se vor creea alternative de petrecere a timpului liber în special pentru tineri.

Beneficiarii investițiilor sunt statul, prin autoritãțile administrației publice centrale, autoritãțile administrației publice locale, precum și alte instituții publice și instituții de interes public și persoane juridice recunoscute ca fiind de utilitate publicã în condițiile legii, precum și alte entitãți ce funcționeazã în baza unor legi speciale.

Subprogramul "Blocuri zone defavorizate"

Programul urmãrește reabilitarea construcțiilor cu destinația de locuințe, multietajate, aflate în proprietatea persoanelor fizice/juridice și care prezintã degradãri grave la sistemul structural și deficiențe majore la sistemul termo/hidroizolare.

Beneficiarii acestui program pot fi persoanele fizice sau juridice, care dețin în proprietate blocuri de locuințe multietajate amplasate în localitãți din zone defavorizate, care prezintã degradãri grave la sistemul structural și deficiențe majore la sistemul de termo/hidroizolare.

Alte obiective

De asemenea, în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public se pot realiza și alte tipuri de obiective, care nu se încadreazã în vreunul din subprogramele enumerate anterior.

Aceste obiective se aprobã prin ordin al ministrului dezvoltãrii regional și administrației publice, în condițiile legii. Astfel, în aceastã categorie se încadreazã obiectivele de inevestiții realizate în baza celor douã memorandumuri încheiate între Ministerul Dezvoltãrii Regionale și Administrației Publice, Ministerul Public și Ministerul Justiției, respectiv Serviciul Român de Informații și care se referã la îmbunãtãțirea infrastructurii sediilor instanțelor în scopul creãrii condițiilor optime de desfãșurare a actului de justiție atât pentru cetãțeni cât și pentru personalul instanțelor.

Acestea sunt realizate în cadrul a 4 programe dupã cum urmeazã:

  • Programul Național de consolidare a infrastructurii instanțelor de judecatã aflate în municipiile reședințã de județ
  • Cartierul pentru Justiție
  • Programul Național de consolidare a infrastructurii sediilor de parchete aflate în municipiile reședințã de județ
  • Programul de investiții privind modernizarea infrastructurii imobiliare a Serviciului Român de Informații

De asemenea, tot în categoria alte tipuri de obiective realizate de cãtre CNI se încadrezã și lucrãri precum construirea de sedii sociale destinate îngrijirii persoanelor cu handicap sau persoanelor vârstnice sprijinind astfel strategiile de asistențã socialã la nivel local, construirea de campusuri școlare, reabilitarea piețelor agro-alimentare, reabilitarea obiectivelor de patrimoniu cum este cazul Cazinoului din Constanța.

Pentru mai multe detalii legate de înscrierea în cadrul programelor derulate de CNI, informații suplimentare se regãsesc în ghidul de depunere precum și modelul de solicitare pentru înscrierea în program. Informații suplimentare legate de derularea programelor implementate de CNI se pot obține de pe site-ul CNI, www.cni.com.ro, de unde se pot descãrca de asemenea atât ghidul de depunere cât și modelul de solicitare.

Informații suplimentare:
Pentru mai multe informații privind Programul național de construcții de interes public sau social puteți accesa www.cni.ro